Cenaclul

Auzi și tu clipit de gene? E-un greier mic și jucăuș, Îndrăgostit de-o buburuză, deznoadă doruri pe-un arcuș. A vrut să-i scrie o scrisoare cu picioruș muiat în tuș, Dar dacă se pierdea pe drum 

Cuvintele şi-au scris poezia iar acum cartea ai lăsat-o pe masã necititã. Crivăţul împrăştie zăpada iar fulgul de nea ce stã sã cadă rătăceşte prin văzduh. Bulgãrele de pământ în care magnolia a prins rădăcină 

Preafrigul acesta ţi se strânge într-o aripă bolnavă de înger, orbeşte orbul încă o dată şi luminează lumina de două ori în cerc. În degetele mele, o mie de ace vor coase şi vor urzi 

Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce îmi eşti şi de-aceea prin gânduri mă pierd căutând ne-ncetat acel pod spre poveşti şi visând chipul drag să-l dezmierd. Nu mai ştiu ce îţi sunt 

În noaptea cu ninsori de pace-nconjurată Fulgi de curând născuți, târcoale dau la geamuri, Luceferi, câte doi, strălucitori se-arată Și păsări rătăcite sărută albe ramuri. Povești în scrin uitate, din alte ierni mărunte, Au hibernat 

Aș vrea ca viața să mă strângă-n brațe, Să-mi pâraie-n strânsoarea-i fiecare os, Singurătatea s-o ducem în instanțe, Să fie judecată pe față și pe dos. Ocean să mă scufunde, ascunsă printre valuri, Să-mi urle 

Adesea ochii ţi-i zăresc pe ramuri, De singure şi triste braţe de copaci, Sub care tu îţi oblojeşti, prin fumuri, Toamna ce-i aprig fugărită de gonaci. Adesea… eu te regăsesc prin iarba Ce buzele-mi acaparează 

Peceți de zăpadă suntem În lumea asta- Pe cerul pe care ni-l desenăm Ca să putem Cădea în el Ori de câte ori ne trezim Singuri. Ești vocea pe care N-o aud Dar care-și găsește 

Lasă fapta să vorbească despre cât îți iubești țara, despre cum vrei să-și trăiască vara, iarna,primăvara și-orice anotimp ce-i trece pragul casei primitoare... Nu doar în urări te-ntrece, zbate-te să-i fie soare, zbate-te să-i fie 

Ca-ntr-o pădure-n care ne-am fi iubit romantic, Pe stradă dorm copacii cu crengile în sus, Şi "Te iubesc" nu are alt înţeles semantic Decît acel pe care azi-noapte ţi l-am spus. Cînd te gîndeşti că 

Cu mâinile-amândouă îmi strângi în braţe trupul Cu gura ta avidă-mi săruţi în treacăt gâtul Cu mâna ta cea stângă mi-atingi în taină chipul. Cu ochii tăi fierbinţi aprinzi în mine focul. Şi mă săruţi 

Dacă-aș fi un pom în vale tu ai fi mereu un ram, cerul dac’ as fi în geam ți-aș deschide-n zori o cale, dacă-as fi o rândunea Tu ai fi a mea aripă și-aș simți 

Nu știu dacă aiurea, Sau dacă am visat, Să te-ntâlnesc aievea Târziu, dar poate meritat. Și totuși, te provoc, să năruim Prejudecăți de veacuri vânturate, La “orbi si surzi” să dovedim Că încă se mai