Alina Dragan

Treptat, Din cuvânt se prelinge Lumea mea toată, Ca dintr-o lacrimă Mai grea, Mai adâncită ca oricând În a sa soartă... Tăcând, reverberează în Mine amintiri Iluzorii, Ca dintr-o altă viață Ca dintr-o altă uitare- 

Ploua-n ţărâna sa, Pământul, Iar cerurile-l înghiţeau bucată cu bucată, Spulberându-i nemernicia... Ploua amar, iar umbra Picăturilor grele Se-ndesa în Eternele anotimpuri, Care brusc se succedau Precum clipele, Eternitatea dispăruse Iar noaptea şi ziua Erau 

Dacă o secundă ar avea două Minute, Mi-ar mai da puțin răgaz Ca să-mi regândesc Fericirea, Furându-ți o privire... Dacă un an ar avea o oră, I-aș saruta praful De pe aripi Înainte ca-n Neantu-i 

Eu nu sunt doar un om- Sunt un crâmpei din tot Ce mă-nconjoară- Și simt Infinitul cum Mă mărginește În întregul lui, Și m-amăgește, Știind că sunt încă Departe de-ai atinge Perfectul. Eu nu sunt 

Infinitul meu e limitat- De cuvinte Care mi-l sugrumă, Și de privirea ta Prin care calc pe Iluzii de brumă... Infinitul meu E firul de nisip Prin care îmi Îmbrățișez lumea- Iar lacrimile Ei îmi 

Noi ne respirăm unul pe altul- prin ochi și prin buze, în altarul ce ne desăvârșește, golindu-ne de cuvinte. Astfel, devenim tăcere, ca o enigmă pierdută între o mângâiere și alta, căci e prea mult 

Pot să creez multe lucruri Din amintiri despre tine: De pildă litere pe care Să le înțelegi numai tu, Sau povești cântate Pe optimi sparte În stele... Pot să arcuiesc bolți De hârtie pe care 

Desparte notele de clape Și lipește-mi-le Pe buze ca să cânt Poezie. Desparte gândurile mele De timp Și se vor preface-n Fluturi... Desparte toamna De mine ca să mă mai Nasc o dată, Desparte viforul 

Din var-a mai rămas un gând- Precum o veșnică-nnoptare, Îmi strâng viața într-un rând Ce-adap-a mea neîntrebare. Cu tine se deschide timpul Spre neantul gri, agil, ciudat, M-ajunge de departe ritmul De-adânc târziu și revărsat... 

Văzduhul pulsa cu Nisipuri fierbinți De raze și Ploi deșănțate. Iar eu te găseam prin Cearșafuri cuminți, Amorțite de Vise-nnoptate... Erai doar al meu- O lucire târzie-ntr-o Viață uitată De lume- Cu timpul tău greu 

Brațe de fulgi, De culori nepătrunse, M-ascund printre ele Să-mi caut lumina- Ești versul în care Cuvintele-mi plânse Urmatu-și-au matca, Durerea...iubirea... Brațe de dor, De culmi adormite, Mă satur să-ți sorb Neclinita privire, Ești ultima 

Ce n-a fost între noi Sugrumă praful Cu ochiul amintirii Istovite, Ești cântecul pe care-l Fredonasem Ca să mai uit De mine printre clipe.. Ce n-a fost între noi Trăit-am eu Ca pe un plâns 

Ești lumânarea care mi se stinge pe deget fără să mă frigă, Și cântecul care-și Adoarme notele În liniștea ascunsă Dintr-un strigăt... Pornești dintr-o inimă Ca să te oprești Într-a mea Precum o rimă, Precum 

Iubind, am plâns atâta În versuri zbuciumate, Certându-mă adesea Cu temeri, cu-întrebări Ce-mi tulburau viața Cu poze destrămate Desprinse din iluzii Și mute încercări... Iubind, am rupt din mine De fiecare dată Câte-o greșeală oarbă