Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Dacă o secundă ar avea două
Minute,
Mi-ar mai da puțin răgaz
Ca să-mi regândesc
Fericirea,
Furându-ți o privire…
Dacă un an ar avea o oră,
I-aș saruta praful
De pe aripi
Înainte ca-n
Neantu-i să se-arunce…
Dacă o viață
S-ar măsura în
Tăceri,
Noi am trai-o de-atâtea
Ori pe-a noastră…
Dacă azi n-ar mai fi azi,
Sau ieri n-ar mai fi ieri,
Câte povești am
Începe de maine?
Câte speranțe s-ar mai
Transforma-n suspine?
Dacă timpul n-ar mai
Exista în imaginația noastră,
De câte ori ne-am mai naște
În această viață?…