Alina Dragan

Pic de mișcare Nu se simte-n aer- E ca o muzică Pe care-o recompun Din liniștea ce stă Să se îndoaie În stihuri vechi Și amintiri de scrum... Prin călătoare amăgiri Vegheate Numai de toaca 

Peceți de zăpadă suntem În lumea asta- Pe cerul pe care ni-l desenăm Ca să putem Cădea în el Ori de câte ori ne trezim Singuri. Ești vocea pe care N-o aud Dar care-și găsește 

Îmi înalț cerul până Departe, Până când atinge Stelele tale În veșnicie înglobate... Și clintesc în mine uitatele Timpuri de niciodată Pe care ți le-am Dăruit ca prin vis, Într-o noapte cu Lună mușcată... Ne 

În clipa asta, doar, Mă simt uitată În ochii tăi sfioși Și-atât de mari- Sunt poate-o literă Ce încă rătăcește Prin ale lor culori- Și-apoi dispar. În clipa asta Veșnic dată ție- Mii de fărâmi 

Lumina aceasta din noi e răsfrântă În zeci de iluzii-aruncate, mărunte, Ca fina podoabă a zilei ce luptă Cu fricile ei înnoptate, Cărunte... Lumina aceasta minune Ne este - O muzică surdă de harpe Ciupite 

Pictat, tu îmi zâmbești Ca din oglindă... Sau parcă nu... Aievea te privesc- Ești fluturele-n care-ncearcă Să se prindă Văzduhul meu puternic De lumesc. În orizont, la margine De mine, Mii de hotare ne-au înlănțuit- 

…Iar ochii ce-i iubeam priveau în altă parte Și-n clipe efemere clipeau din când în când Și se-amăgeau ei înșiși cu raza lor de șoapte Ce strălucea prea tare- că mă sfârșeam plângând... Mințeau ochii 

Omul care mergea fără să Lase urme, Care tăcea vorbindu-mi, Strigându-mă pe nume, Care privea în vid Umplându-l de-a sa lume- Eu l-am iubit cândva Scriindu-mi-l în rune... Om ce iubea frenetic, Ființă împietrind, Și 

Pas pe hârtie sunt, Murdărindu-mă cu spații Închise de cerneluri Și de poante lirice Pe care dansez frenetic... Pas emblematic frâng, Căutând negăsirea În încremenită alergare... Iar în şesul rândurilor Se văd deja urmele Mele 

Pe bolta pleoapei Stelele îmi cresc lumini, Răsărindu-mă... Sunt doar la o tăcere Depărtare de tine, Și parcă toate vocile Ne-ndreaptă unul către Altul... În floarea mea de absurd Iambi vechi mă Transcriu din nou, 

Lângă tine lumea Toată Pare mai aproape, Sau se contractă între niște Paranteze Împreunate în Nucleul lor Ca-ntr-un sărut De întrebări... În preajma ta cerul Parcă se cațără pe mare, Regăsindu-și Adâncurile mai moi Și 

Ești mai ușor decât un fulg Și mai întins decât o arie de cuvânt. Din tine pornesc geometrii îmbrățișate, Iar limitele tale Sunt doar de lumini estompate... Parcurge-ți infinitul Și-l vei găsi sfârșit demult, Ridică-ți 

Stații galactice imense ne despart, Neîncăpătoare în timpul lor umil, Autobuzul, mirat, a staționat Și lumea toată apune-ncet, subtil... Tu nu m-aștepți, dar eu de când pe tine... Mi-am prins și luna-păr, dar nu mă 

O mie de gânduri se varsă-n cuvinte Rupând o tăcere ce-n lumi se pierdea, O pagină goală îneacă fierbinte O patim-amară ce-n lacrimi mustea.. Culori incolore se sapă în minte, Se lasă seduse în propriul