Pic de mișcare
Nu se simte-n aer-
E ca o muzică
Pe care-o recompun
Din liniștea ce stă
Să se îndoaie
În stihuri vechi
Și amintiri de scrum…
Prin călătoare amăgiri
Vegheate
Numai de toaca
Inimii stârnite,
Revăd parcursul meu
Prin vieți turnate
În rătăciri de aripi
Părăsite…
Ca o tristețe-n
ale mării valuri,
Singurătatea-și
Naște dorul ei-
Și-ngroapă nebuloase
Destrămate
În tărmul plin de
Ceruri și idei…
Pic de mișcare
Nu articulează în
Ropotul de ploaie
De afară;
Te-ascult printr-un
Demult care pulsează,
Iar în cenușa lui
Din nou se-nfioară…
Alina Dragan

Lasa adesea versul sa spuna lucrurilor pe nume. Citeste sau scrie cu drag poezie in momente de melancolie. Ii plac calatoriile si clipele petrecute cu oamenii apropiati.