nu ajung
până la raftul de sus
al dulapului cu zâne albastre
urc pe scăunelul închipuirii
ori de câte ori vreau
scot din jobenul secundei
porumbei peltici de cuvânt
şi te fac să zâmbeşti
sunt şi voi fi mereu
prinţesa ta zburdalnică
tu doar învăţă-mă
cum şi când să pun diezi viselor
cum şi când să tac
să intervin
să aplaud
sau să mototolesc hârtia furtunilor
privind întotdeauna spre cer
să caut mereu comorile în mine
şi să cred în poveşti…
