Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
O mie de gânduri se varsă-n cuvinte
Rupând o tăcere ce-n lumi se pierdea,
O pagină goală îneacă fierbinte
O patim-amară ce-n lacrimi mustea..
Culori incolore se sapă în minte,
Se lasă seduse în propriul decor
De pensula moale ce stă să le-alinte
În nuanțele fade ce-atârnă de-un zbor…
În temeri uitate-mi înclin amăgirea
Ca hartă a tot ce-am trăit sau iubit
Poeme ar vrea să-mi ascundă clintirea
În râuri de vers ce din matc-au ieșit.
Sunt vorbe pe care în cruntă mânie,
Cu sete, vreodat’ aș fi vrut să le-ndrept
Spre ochi de-ngâmfare sau simplă prostie
Pe care le-nvârte pământul inert…
Dar tac resemnată și-mi cânt versul aspru
Căzut în mâhnire, uitat în noroc,
Pe cand norii grei de-ncrustat alabastru
Promit ploi de soare, zăpadă și foc…
Pământul stricat se resoarbe în sine
Și geme în hohot de sete de el,
Se surpă umanul din noi și, în fine,
Ne-mpinge spre-al lumii nevrednic măcel.
Ne spargem apoi de profan, de abis,
Ne-mbată idealul cu vinul amar
Și tot ne trezim sfărâmați într-un vis
Pe-care credeam pân’atunci că-l iubeam…
