Ești lumânarea
care mi se stinge pe deget
fără să mă frigă,
Și cântecul care-și
Adoarme notele
În liniștea ascunsă
Dintr-un strigăt…
Pornești dintr-o inimă
Ca să te oprești
Într-a mea
Precum o rimă,
Precum o pasăre care
Își zboară propriul
Zbor
Cu aripile pe
Interior,
Rătăcită…
Ești adresa pe care
Nu o s-o găsesc
Niciodată,
Deși toate scrisorile
Ajung la tine,
Privirea care veghează
Și apusul care
Îneacă suspine.
Ești timpul perfect
Al prezentului
Din mine
Cu toată veșnicia
Pe care-o
Porți cu tine…
