se scutură cireșii, dragul meu,
lumina asuprește taina morții.
poeții scriu scrisori lui Dumnezeu,
vorbind, ca autiștii, cu pereții…
și iarba crudă s-a albit de floare,
și ne miroase trupurile a rai,
amare dezmierdări ne trec prin vene
gonind de parcă-s herghelii de cai.
învață-mă cu viața și cu moartea,
în noi vor asfinți curând chemări,
când lumea doarme-n cuibu-i de cenușă
din frunze vom clipi privind spre zări
și ne-om atinge, tremurând, în vis
coroana noastră… cercul nostru-nchis…
