Omul… o ființă care îmbracă o conștiință. Care calcă în picioare pământul care îl adăpostește. Atâtea civilizații, atâtea adevăruri și niciunul absolut. Atâția inventatori, descoperitori și toți deveniți eroi doar după moarte. Oare poate omul prețui ceva pe lumea asta?
Nicio diferență între un om și celălalt. În fiecare bate o inimă, în fiecare locuiește un vis, în fiecare locuiește lumină și umbră. Cât de sumbră? Cred că niciunul dintre noi nu poate să o descifreze, la fel cum nu putem descifra complexitatea vieții sau a morții.
Dar noi oamenii, pe lângă rațiune, am fost înzestrați cu simțire, și e păcat că uităm acest amănunt și că toată energia noastră e canalizată în direcția rațiunii. Să simți înseamnă să fii, însă cu cât trăim mai mult la nivel de minte cu atât simțurile noastre își pierd din putere.
Atunci când cauți să cunoști o persoană, îi cauți trecutul, prezentul, îi proiectezi viitorul, însă acel om nu este doar ce afli și crezi despre el, este mai mult decât atât. Iar acel mai mult decât atât, îl vei descoperi când vei simți omul, nu atunci când îl vei proiecta. “Eu cred despre cineva”, e subiectiv, este o proiecție a mea despre acel cineva, a imaginației mele și de cele mai multe ori se dovedește a fi înșelătoare.
Cum ar fi dacă ne-am lega la ochi și astfel, am păși printre oameni? Oare s-ar schimba ceva? Cu siguranță ne-am ascuți simțurile. Și chiar dacă la început am păși cu teamă de necunoscut, cu teama de a nu ne lovi unul de celălalt, cu fiecare pas făcut, calea ni s-ar lumina iar încrederea și siguranța ar pași alături de noi.
Am învăța să simțim, să-i simțim pe ceilalți, să le simțim durerea, fericirea, și am ști de ce au nevoie pentru a le fi bine. Lumile noastre se întrepătrund, suntem legați unii de ceilalți prin legături invizibile.
Lumina din care ne-am născut e în noi, e cea care ne ghidează, ne dă putere, ne dă acea siguranță de multe ori de neînțeles. Rațiunea, e doar o amăgire care te face să crezi că în ea îți vei găsi răspunsurile la întrebări.
E adevărat că mintea ne servește atât de bine în activitățile zilnice, însă cu cât gândim mai mult, cu atât simțim mai puțin. Iar simțind mai puțin, uităm cine suntem, ne uităm scopul, esența, dar în schimb nu uităm ceva. Să proiectăm fel și fel de realităti.
Toți cei alături de care pășim pe drumul nostru au un rol bine stabilit, și alături de toate aceste persoane învățăm câte o lecție. Dorite sau mai puțin dorite, dar pe care dacă nu ajungem să le trăim ca pe niște drame, ne vor ajuta să atingem creste interioare, și de ce nu, să ajungem la cine suntem noi.
Nu trebuie să mă cunoști ca să știi cine sunt. Treci de masca umană și acolo vei găsi ceea ce cauți.
