Pe aripi de vânt se duc iluzii și vise,
Fără să se mai întoarcă vreodată…
În negura nopții nebunia pândește,
Iar disperarea se strecoară ușor
Mintea devine un labirint încâlcit
Sufletul încărcat se luptă să reziste.
Cuvintele rămân nerostite,
Lacrimile nu contenesc să cadă
Ca o ploaie în luna lui martie.
Se ascunde soarele în nori,
Nu ne mai rămâne decât o zi
Să ne spunem “noapte bună”,
Restul anilor ce vor veni
Vom trăi din amintirea
Unei nopți calde de toamnă.
Cerul plumburiu și rece
De tine mereu îmi amintește
Și te voi purta în gând
Până când mă voi întoarce în pământ.
