Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce îmi eşti
şi de-aceea prin gânduri mă pierd
căutând ne-ncetat acel pod spre poveşti
şi visând chipul drag să-l dezmierd.
Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce trăiesc
când o clipă în cale-mi apari,
pe-acel jar de emoţii intense păşesc
şi apoi pe-ai uimirii gheţari.
Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce-mi vei fi
peste-un an, peste-un veac şi oricând,
ştiu că orişice val de surâs l-aş jertfi
să te văd în lumină, râzând.
Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce aş vrea
să se-ntâmple iubire, cu noi:
de se-arată-n fereşti vreme bună sau rea
orice drum să se-mpartă la doi…
