Preafrig

Preafrigul acesta ţi se strânge într-o aripă bolnavă de înger,
orbeşte orbul încă o dată
şi luminează lumina de două ori în cerc.
În degetele mele, o mie de ace vor coase
şi vor urzi încheieturi în stele,
să ai unde cădea după ultima secundă trădată.
N-am de unde aduce cărămizi, în astre
nu există cetăţi, nici iluzii, nici patimă,
nici milă spovedită cu dispreţ.

***

Ai greşit lanţul, ai greşit luna, ai greşit mările,
toate le-ai încurcat într-un labirint
mai bolnav decât o galaxie de ospicii.
Nimic, chiar nimic în urma ta nu rămâne,
doar diplome de excelenţă acordate unui Tov. părăsit.
Basmul tău a fost lovit de un fulger,
l-ai pomenit până s-au răzbunat poemele singure,
ele au făcut dreptate
tot scriind şi scriind cu gândul nerotunjit.
Preafrigul acesta te strânge mai rău ca o veşnică rană
şi n-ai leacuri pentru gleznă şi n-ai leacuri pentru zbor,
ai ajuns un bătrân, un biet muritor
ce îşi este deopotrivă şi Manole şi Ană.