O tanara serveste ceai. Un nou client intra. Singur. Batran. Se aseaza la o masa. Ea se duce la el sa ii ia comanda. El nici nu o baga in seama. Priveste prin ea. privirea lui e atinta asupra unui tablou. Un tablou cu un cantaret de jazz. Un tablou in obscuritate in care trasaturile cantaretului sunt usor sterse. Ea insista cu comanda. El cere o apa. Ea se intoarce. El o invita sa se aseze. Nu se uita la ea nici macar o clipa.
-Domnisoara, zice batranul, cine este in acel tablou?
Tanara raspunde:
-Ce coincidenta. A fost un cantaret de jazz. Celebru din cate am auzit. Nu prea ma pricep la muzica. Dar din cate stiu a cantat chiar aici in cafeneaua noastra. Numele lui cred ca a fost David Martin.
– Si de ce spuneti ca este o coincidenta?
Tanara: Seful meu il cunostea. Si azi-dimineata era trist, pentru ca se pare ca acum doua zile a murit in somn acest David Martin. Chiar acum este la inmormantare.
Batranul zambind trist: Mi-ar fi placut sa il cunosc. Traiesc pentru jazz. Spune-mi domnisoara…ce este muzica?
Tanara confuza: Nu inteleg…
Batranul: Muzica…este efemeritatea clipei. Este momentul in care o simpla nota te face sa aluneci din negura vietii, in uitarea paradisului. Muzica reprezinta marca umana de a emana fericire. Muzica inseamna o dulce amintire. Pe care o simti nu o traiesti. Ce te cuprinde in toata fiinta ta si te domina complet. Muzica este scaparea noastra.
Batranul se ridica sa plece.
Tanara il intreba: Stati asa…scaparea noastra? De ce sa scapam?
Batranul zambeste din nou trist in timp ce ii achita nota: De moarte…
Batranul: Observ ca toate celelalte postere si fotografii sunt semnate, in afara de acesta. Da-mi un pix te rog…il voi semna eu. Nu cred ca se va supara nimeni.
Fata: Dar…poate se supara seful…
Batranul: Am fost prieteni. Ma cunoastea. Nu cred ca se va supara. Stai linistita.
Batranul paraseste cafeneaua. Cateva ore mai tarziu, seful fetii se intoarce la cafenea. Se aseaza distrus la o masa. In trecere isi arunca ochii pe poza semnata de batran cu cateva ore inainte. Fata vine langa el.
Seful: Cine…cine a fost aici?
Fata: Un domn…a spus ca va este prieten. A insistat sa semneze poza…sper sa nu va suparati pe mine…
Seful isi aprinde o tigara. Sta in tacere deplina 20 de minute. Apoi ia un album foto din spatele barului.
Seful: Este prima ta zi aici. Asa ca nu aveai cum sa stii cum arata tabloul inainte. Haide sa iti arat ceva…
Rascoleste prin tot albumul si ii arata o poza. Era el, cu batranul. Si in spatele lor tabloul. In care trasaturile nu erau sterse. Erau clare. Atat de clare…incat…
Fata mai observa un detaliu. In josul pozei, pe bordura alba…o semnatura.
” Pentru prietenul meu de viata. De la David Martin”
Fata isi arunca privirea pe poza proaspat semnata.
Seful se uita la ea si zambeste.
-Da…a scapat de moarte. Intr adevar…singura magie pe care o stapanim este muzica.
