Noi suntem suma întâlnirilor noastre, a deciziilor luate punctual, suntem deopotrivă rezultanta certitudinilor și a incertitudinilor noastre și am înclinarea să cred ca și cea mai anodină dintre vieți – poate oricând deveni materia prima a unui roman cu condiția de a găsi sensuri, noime, înțelesuri camuflate în acțiuni aparent nesemnificative. Îmi plac acele desfășurări de viață care se împlinesc sub arcuirea fertilă a unor întrebări privitoare la noimă și nu cred că există ratare decât acolo unde, în absenta triumfului, nu se întrezărește bucuria acțiunii propriu-zise.
În materie de fericire nu există experți sau axiome, există cel mult repere sau simple jalonări. Sunt predispusi spre a găsi fericirea mai degrabă cei care nu sunt obsedați de ea, cei care, trăind pur si simplu, nu ratează momentele frumoase ale fiecărei zile, având constiința că ea, dezirabilă și acaparantă, cere nu atât un exces de concentrare și efort permanent cât mai degrabă bucuria de a găsi sensuri luminoase în acțiuni aparent banale. Fericirea, pretutindeni unde există, e de recunoscut în splendoarea simplității sale – vorba lui A. Pleșu
Din vocabularul omului fericit, ar merita cu prisosință un asemena demers de inventariere, vom găsi nu atât formele superlative ale unor adjective, frumos, inteligent, norocos, avut, cât mai degrabă verbe menite, prin câmpul lor semantic, să domolească asprimile vieții: a aștepta, a înțelege, a uita, dar mai presus de toate a ierta.