“Ce s-a întâmplat cu vocea umană? Vox Humana! Țipând, strigând, vorbind liniştit…
Buzz! Părăseam aeroportul – aceasta este Atlanta. Ştiți cum e: treci de poartă, iei un metrou. Lucru care te poartă printr-o aglomerație pe care ți-o alegi singur. M-am urcat într-un vagon. Tăcere mormântală. Câţiva oameni stau aşezaţi sau stau în picioare. De deasupra, auzi o voce care odată a fost o voce umană. Dar nu mai e. Acum vorbeşte ca o maşină: “Concourse 1 – Fort Worth – Dallas – Lubbock”. Acest tip de voce.
În momentul în care ușile erau pe cale să se închidă – uși automate! – un cuplu tânăr se azvârle spre interior, împing ușile pentru a le deschide și reușesc să intre. Fără a renunța la vreo inflexiune, vocea de deasupra se face auzită: “Din cauza ultimei îmbarcări, vom avea o întărziere de 30 de secunde”. Oamenii se uită la tânărul cuplu de parcă tocmai ar fi comis o crimă în masă. Iar cei doi tremură din toate încheieturile, ştiți? Acum, dat fiind că nu am reputația unui om care tace – ba chiar sunt guraliv – am intrat în discuție: “George Orwell, timpul tău a venit şi s-a dus!”.
Am aşteptat să aud pe cineva râzând. Tăcere mormântală. Iar acum se uită toți la mine. Şi sunt împreună cu tânărul cuplu – toși trei aflați pe drumul Golgotei în Vinerea Mare – când spun iar: “Dumnezeule, unde este vocea umană?”. Și chiar atunci, văd un copil mic – un bebeluș, să tot fi avut vreun an. Și-i spun “Domnule sau doamnă, care este opinia dumneavoastră cu privire la specia umană?” Ce face copilul? Copilul începe să chicotească! Și spun: Slavă lui Dumnezeu, sunetul unei voci umane!”
O povestire spusă de marele Studs Terkel, prin intermediul unei animații realizate de StoryCorps. – un proiect cu adevărat minunat.
O poveste ajunsă pe WebCultura datorită lui Alex Schwetter, căruia îi mulțumesc și pe această cale.
