Ai plâns atunci când ai râs cu ale tale petale, ca o floare,
Într-o pură dimineaţă cu rouă de migdale şi cu soare,
Cu freamătul dragii mele de din vale, cu miros de cuişoare.
Ţi-am aşteptat şi pasul şi trăirea, totul, nemărginirea.
Şi râzi şi-acum, dar nu-mi mai plângi că mă ştii doar al tău
Aşa cum şi eu te pricep a mea, te ştiu, te simt… şi sunt nebun!
De tine, de noi, de fiecare pas în doi!
