Paula

În întunericul ce mă străbate te găsesc zâmbind lejer. Ești plin de cercuri gri, întunecate Și umbre moi, deși nu crezi. Aș vrea mereu să te găsesc în bine Dar răul mă absoarbe neîncetat. Ai 

nu te-am ştiut nici când erai, nu te-am găsit nici când ai fost. un pas se frânge înspre tine o clipă mă întreabă... e vreun rost? tot ce-i apus acum se-aprinde e un dans ce 

Ești ultima scăpare a ființei Și te visez mereu, chiar de nu-i noapte. Ești singurul ce nu-i ascuns Ești totul, rupt în mii de șoapte. E de ajuns să-ți simt privirea Și buzele ce cu 

Poate că mâine va ploua din nou cu stele Și buzele vor știi să cânte șoapte De câte ori ai vrea să-mi prinzi iar mâna? De câte ori să-ți cadă ploapele în noapte? Nu știu 

mă arzi în timp și timpul arde ești templul ce ridică umbre moarte. ești un sărut ce tăinuiește și zile-ploi și ploi în noapte. doar în deșert mai desenezi tăcere... nisipul a-necat și ale tale 

În noi stă marea – fericire simplă Și focul ne îneacă visele pierdute. Credeam că nu voi mai iubi iar soarele Și toate vor fi doar apus și aripi frânte. Tu m-ai chemat la malul 

Dacă pașii tăi ar fi cărare Lasă-mi picioarele să simtă căldura pământului. Dacă ochii tăi ar fi stele Lasă-mi privirea să viseze spre cer. Dacă sufletul tău ar fi tunet Spulberă-mi inima și lasă-mă să 

eu stau și te privesc tu-ncerci să rupi o rază din tăcere și să mi-o strivești de tâmple... nu știu ce să îți spun. cuvintele m-au părăsit de multă vreme și în fuga asta după 

Tu stai pe-un mal și mă privești Iar ochi-ți cânta doar strigarea Și poate că ai vrea să pleci Dar oasele nu îți ascult-acum chemarea. Poate că ieri ai mai zâmbit Atunci când mi-ai zărit