mă arzi în timp și timpul arde
ești templul ce ridică umbre moarte.
ești un sărut ce tăinuiește
și zile-ploi și ploi în noapte.
doar în deșert mai desenezi tăcere…
nisipul a-necat și ale tale vise
tu mã știai doar noaptea-n întuneric
când ceasul se zbătea să urle cifre.
când morții vii se răscoleau în taină
doar sărutarea ta era în mine.
și-ai fi tăiat un suflet într-o mie
cu doar un zâmbet – nu știai
că lupii te mâncau în întregime
și zânele te-ai fi vrăjit – dar e-n zadar.
nu ai rămas să spui adio
să îmi șoptești durere-n chip
să-mi schimbi iar stelele-n tăcere.
nu ai rămas…
iar eu nu te mai simt.
