Tu stai pe-un mal și mă privești
Iar ochi-ți cânta doar strigarea
Și poate că ai vrea să pleci
Dar oasele nu îți ascult-acum chemarea.
Poate că ieri ai mai zâmbit
Atunci când mi-ai zărit iar chipul
Sau poate-ai plâns fără să știi
Căci inima te-nșală când furi timpul.
Ai fost un hoț al nopții, crai al zilei
Și deseori mi-ai dăruit doar umbre
Și înțeleg că sufletul îți tace…
Dar știi că eu pictez acum doar zâmbetele sumbre?
Deci nu-mi fura nepăsător cuvintele
Fără să știi cum le-a născut durerea.
M-ai frânt nu prin plecarea ta –
Ci pentru c-ai lăsat în urmă doar tăcerea.
