Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Știu că o să te surprindă scrisoarea mea, având în vedere situația încordată dintre noi, mai ales că o scrisoare se vrea adresată unor persoane dragi, nu cuiva cu o atitudine ostilă, așa cum ai tu. Știu că sentimentul definitoriu între doi dușmani e ura, dar făcând abstracție, niciodată nu strică puțină cordialitate și diplomație. Ești dușmanul meu preferat și, fiind și singurul, ai luat tu locul întâi. Uneori pot spune că te iubesc, e un paradox, dar Însuși Hristos ne-a spus să ne iubim vrăjmașii. Dușmănia noastra e nonconformistă și atipică, după cum vezi mă confesez ție, scriindu-ți prima scrisoare oficială. Totuși, sunt momente când uit de iubirea hristică și te urăsc, pentru că-mi stai în cale. Dar știu că fără tine n-aș putea termina pelerinajul spre veșnicie.
Uneori îmi zădărnicești eforturile, îmi pui stavilă visurilor și aspirațiilor mele. Nu mă lași să mă sculptez. De ce-mi ascunzi dalta, dușman drag? Nu mă lași să-mi iubesc semenii și nici pe Dumnezeu, așa cum aș vrea. Fiecare zi e o luptă cu tine.
Cu mult timp în urmă aveam mai mulți dușmani. Unul dintre ei era timpul. Mă temeam mereu că n-o să-mi ajungă. Niciodată nu puteam să-l prind și să mi-l fac prieten, pentru că mereu scăpa printre gratiile ceasului. Îmi amintesc că mă dușmăneam cu stările de depresie, de frustrare și nemulțumire. Apoi am trecut la semeni. Orice om care-mi rănea amorul propriu devenea un oponent. Chiar dacă eu nu-mi oficializam dușmănia față de el, îmi rămânea sentimentul amar că el nu-mi apreciază bunătatea, calmitatea, inteligența, sinceritatea, plus multe alte calități pe care eu le posedam cu certitudine. Eram eu, axa lumii, Domnul Egocentrescu, buricul pământului.
Nu mă cunoșteam…
Acum, după câțiva ani, mi-am dat seama că nu dețin nici măcar una din acele calități. Mi-am iertat toți foștii pseudo-dușmani, m-am împăcat și cu timpul, acum mi-e prieten. Acum ai rămas doar tu, singurul meu dușman adevărat. Ce mă fac cu tine?
În încheiere, vreau să-ți amintesc că nu vreau să îngrop securea războiului. Sincer, a cam început să-mi placă să lupt cu tine. Ce-ar fi viața fără o luptă, fără frământări, dacă nu un șir lung de platitudini, dacă nu o stare permanent corozivă pentru suflet? Lupta îți dă posibilitatea să crești, asta dacă o câștigi, iar dacă nu, înveți o lecție.
Ți-am povestit toate acestea, ca să vezi că-mi ești un adversar pe cinste și lupta continuă.
Până când ne vom împrieteni, lucru puțin probabil sau aproape imposibil, tu… cel care mă privești din oglindă îmi ești cel mai mare dușman!
Cu drag eu, dușmanul tău
P.S. Nu-i nevoie să-mi răspunzi la scrisoare fiindcă știu deja ce ai vrea să spui, dragă eule.
