Încă un fragment de poem.
“Privirea-ți întrebătoare e plină de-ntuneric. Ar vrea să cunoască gândul ce mă frământă – ca și luna, adâncul apelor. Am desfășurat înaintea ochilor tăi, de la o zi la alta, toată viața mea. Nimic n-am ascuns și nimic n-am reținut privirilor tale, și iată de ce tu nu mă cunoști.
De viața-mi ar fi o gemă, aș frânge-o în mii de bucăți și, strângându-le într-un șirag, le-aș atârna gâtului tău. De n-ar fi decât o floare gingașă și plină de viață, aș smulge-o de pe tulpina ei s-o anin părului tău.
Dar ea, ea nu-i decât inimă, draga mea. Cunoaște careva marginile ei? Marginile ei necunoscute sunt și ție, și totuși stăpâna acestei împărății ești! De n-ar fi decât o clipă de plăcere, ai vedea-o înflorind într-un surâs de fericire și pe dată ai înțelege-o. Și dacă n-ar fi decât chin, s-ar topi în mii de lacrimi cristaline, reflectând fără de șoaptă taina ei.
Dar ea… e dragoste, iubita mea! Plăcerea și chinul ei sunt nețărmurite. Dorințele și fericirile sunt veșnice. Și așa de aproape e de tine – ca însăși viața ta. Dar niciodată n-o vei cunoaște în toată a ei putere.”
Rabindranath Tagore (6 mai 1861 – 7 august 1941)
Grădinarul
