Poezie

Pe bolta pleoapei Stelele îmi cresc lumini, Răsărindu-mă... Sunt doar la o tăcere Depărtare de tine, Și parcă toate vocile Ne-ndreaptă unul către Altul... În floarea mea de absurd Iambi vechi mă Transcriu din nou, 

Si plouă iar și picură mărunt Și norii-s grei și totu-i nemișcare, E-ntunecat și timpul e cărunt Tot așteptând în loc, un strop de soare. Printr-o perdea de ceață copacii par fantome Îmbrățișați de iele 

aş putea... să-ți simt pulsul sub pielea mea, ca zborul unui colibri, la început de luna mai, când cireşii îşi cern florile peste lumea amorțită. ...să număr suav zilele de pe urmă ale iubirii pe 

Or să vină apele, îţi spuneam, vijelioasele ape, care acum sînt cuminţi, şi o să măture totul, maşinile, florile, chioşcurile de ziare, tot ce se întinde acum liniştit privirii va dispărea într-o clipă, care pare 

Varsă-te inimă-n picuri de ploaie Să ud pământul cu sufletul meu, Dragostea cerului cadă-n șuvoaie, Răsară-n toate lin, Dumnezeu. Varsă-te trup ostenit într-o mare, Treci gândule peste munți, ca un nor Cuprindă florile raza de 

Ma bate gândul și m-alungă De pe retina ta de foc Iar așteptarea mea e lungă. Sunt un nebun fără noroc. M-ai întrebat încotro plec Și-ai vrut sa mergem împreuna Și nu c-aș vrea ceva 

Zâmbeşti înmărmurit când mă ştii acolo, cu talpa pe linia de start, în labirintul ăsta de care ne temem amândoi. Te invit să fii umbra din aşternutul meu, umbra care doarme cu sufletul la gură, 

Frumos e-n visul tău, frumos - ma-ndeamnă vorbele-ți duioase să ramân... și dinspre piscul vreunui deal înalt nici prea fecund, nici prea banal cobor spre tine-n pas hoinar mergând pe jos…. frumos in visul tău, 

Din șoaptele prea mute, rămase nerostite De buzele prea arse de lacrimă și dor, Se scriu mereu balade în sânge plămădite Strigând după iubire în gândul călător. Se-aștern cuvinte vechi, cu lacrimi împletite, Se nasc 

În ochii tăi mă pierd ca în adâncuri... Sunt aruncată-ntr-un necunoscut plăcut. Doar mă privești și-mi bucuri Sufletul de mult pierdut. Pe buzele tale citesc dorință: Te vreau, dar nu te pot avea. Mai bine 

Nu înțeleg perfectul, dar iubesc rațiunea, raționez conceptul, că nu-i doar ficțiunea. Trăiesc și zile albe, te-mbăt în poliandre, te-nvălui cu petale iar cerul se dă-n stambe. Privim norii cernuți, de-un alb imaculat, tu vezi 

ne rupem sufletele în două bucăți inegale aruncând pe ele amintiri, alcool și tutun ca să uităm că suntem în proces de dezumanizare și că batem cu frică la poarta iubirii din tun tresărim asemenea 

Scâncet de ploaie, Mireasmă de mai, Din ceruri coboară Cu tristu-i alai. Păsări pitite De dor ciripesc Prin crengi inverzite Amoru-și șoptesc. Clipele curg Sacadat, uniform, Un palid amurg Se naște diform. Doar iarba dansează 

Ce bine e sa stiu cum sa te-mpart. Aici te-adun, acolo-am sa te scad. Dar nu voi face nici o diferenta Cand suntem in aceeasi consistenta. Cel mult vom scoate factorul comun. Iar ce-a ramas 

Florile înfloresc numai pentru tine. Copacii sunt plini, pe străzi și-n grădini. De-ai trece acum pe sub ei, Ți-aș rupe o creangă din oricare vrei. Parfumul și farmecul lor mă duce, Cu gândul la dragostea