Poezie

Ne dorim o amprentă lumească Mai mult decât cea cerească Căutăm să avem ceva palpabil Căci sufletul e controversabil. Un trup, un adevărat călător Căci sufletul e visător Pe trup îl îmbraci cu haine Sufletul 

Vino pe ţărm... Nisipul nu-i fierbinte sub tălpile-mi desculţe, doar tăcut. Mâinile-abia aşteaptă să te-alinte, să fie iederi, buzele-n sărut să se topească iar şi iar, iubire... Vino pe ţărm, acolo unde eu te-aştept cu 

Eu sunt Cel ce sunt Şi-atât! Nici Dumnezeu şi nici Allah Ci doar esenţă din esenţă. Însă omul m-a-ncadrat În tipare şi religii Fiind că mintea-i e prea mică Să pătrundă prin vestigii. Dar ce 

Balansoarul gândurilor mele Leagănă iubirea printre stele. Bate-un vânt, pleacă-un gând Frunză legănată sunt De la inimă până ele. Iarba mea frumoasă, unduită Ești aleasa cerului gătită Tot cu foi de trifoi Înverzind de-atâtea ploi 

Te-am smuls aseară din brațele liniștii nocturne și te-am aruncat în necunoscutul vârtej al gândurilor M-ai implorat cu o ultimă bătaie a aripilor să am milă de tine Să nu te las iar pradă rațiunii 

Spune-mi ceva duios și rar - ori dacă vrei mai bine-un cântec, spune-mi câte primăveri și veri s-au întrecut făcându-ți dar privirea să ți-o-ncânte prin descântec?

Fiecare celulă a mea gravitează în jurul copacilor autobuzelor copiilor şi A dimineţilor siberiene în care palpită priviri în umărul meu stâng Îmi imaginez un montagne-russe cu oameni calzi munţi abrupţi Şi o reîntoarcere în 

Printre clape de os Înecate în roșii ape Zăcea un babilon de versuri Acolo am auzit prima oară liniștea, Când s-a izbit de icoane.

Cum am murit eu în mine n-o să-mi mai moară niciodată nimeni.

Ia-mă copilărie, cu surâsul tău, cu îndelungata ta mirare, și fă-mă, pentru câteva clipe, copil: cu involtă candoare să râd, să nu se simtă în mine obosita zbatere de aripi, si du-mă in sus, înălțat 

Pe marginea prăpastiei cultiv sentimente Din care voi face un pod îngust, o punte Să ajung în interiorul tău unde lupte, Lupte se dau printre gânduri inocente. Să te găsesc veselă, optimistă, onestă, Răbdătoare, o 

Nimic şi nimeni nu mi te va şterge din gând, iubire... Pe-orişicare drum pavat cu vise amândoi vom merge, de mână printre umbrele duium sau printre flori de câmp îmbobocite. Nimic şi nimeni nu ne 

cu brațele întinse pășești pe strada plouândă din tine pentru ca, accidental, trupul să-ți pice în brațele oricărui bărbat iluzionat de ideea că chipul tău de femeie nu e decât un suvenir ostil plăcerii când 

Dă ploaia mai încet, i-am spus stăruitor. Pentru că era infinită inundația de tăcere care ne împrejmuia Stingându-și scrumul în propriile sleite brize Aparținându-ne complet și ireversibil, Am decis să punem stăpânire pe ele, Așa 

Pas pe hârtie sunt, Murdărindu-mă cu spații Închise de cerneluri Și de poante lirice Pe care dansez frenetic... Pas emblematic frâng, Căutând negăsirea În încremenită alergare... Iar în şesul rândurilor Se văd deja urmele Mele