cu brațele întinse pășești pe strada plouândă din tine
pentru ca, accidental,
trupul să-ți pice în brațele oricărui bărbat
iluzionat de ideea că
chipul tău de femeie nu e decât un suvenir ostil plăcerii
când
inima ți-e închisă,
când nu-ți mai este un imens peron de gară
te arăți ostentativ printre siluete și umbre
ce dansează un dans alert de nepăsare
de ură
și de teamă
iar tu renunți din nou
și urci dezamăgită aceleași scări vechi
ale unui bloc de sticlă
în care toate speranțele ard
și iată o cameră c-un pat gol
iar tu spargi oglinzi gri
ca să te vezi mai bine
în propria piele
pierzându-ți ani și ani
în acest pat diavolesc
paranoic
și schizofrenic
însă nu….
Inima nu se fură în pat.
