Știu, că nu este ușor să fii femeie.
Ai vrea tot timpul să desenezi curcubeie,
Să umpli cerul, cu viu colorate zmeie
Și să înconjori Pământul cu trandafiri albi, din a sufletului tău scânteie.
Zi de zi la fericirea celor dragi veghezi,
Casa cu bucurii o alimentezi,
Copiii cu alese cuvinte îi binecuvintezi,
Viața bărbatului tău o înseninezi.
Părinților, cu dăruire, de grijă le porți,
Este rândul tău în brațele-ți duioase să-i porți,
Să nu-i lași să se simtă de viață nedreptățiți,
Clipe minunate să petreacă fericiți.
Muncești cât poți de bine, cu talent și dăruire,
Din experiența ta celorlați împărtășești,
Cu conștiinciozitate sarcinile ți le îndeplinești,
În schimb, mulțumire sufletească primești.
Ai vrea, timpul să îl faci mai lung,
Zilele și nopțile nu îți mai ajung,
Să fii, să faci, să dăruiești,
Raze de Soare să împletești.