Periplu

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Dă ploaia mai încet, i-am spus stăruitor.
Pentru că era infinită inundația de tăcere care ne împrejmuia
Stingându-și scrumul în propriile sleite brize
Aparținându-ne complet și ireversibil,
Am decis să punem stăpânire pe ele,
Așa cum picăturile de ploaie au pus pe noi.

Acum pe urmele pașilor-ți stă înscrisă vara,
Căci dorul mi-e buimac de atâta zvâc de soare
Și-ntre noi e doar pictat-o rază
Un ocean al picăturilor ce se zbat
Și luptă rece-n razele simțirii
Se preling domol pe zarva care ne primejduia dorința
Iar în prăpastia unde hibernează curcubeul
Ne-am ascuns umbrelele.
Sătulă de atâta dogoare,
Am lăsat ploaia să-mi usuce trupul
Iar tu, în inundația odorifică care se află sub pecetea incertitudinii
Ai luat o barcă
Și-n pustiul ploii care n-a-ncetat să țipe cu stele căzătoare,
Ai acostat unde zarea ne-ntregește oceanul
Iar între noi țipătul tumultuos al ploii se simte,
Căci tu departe
Și eu mai aproape
Ca niciodată.

periplu

Magda Oprișanu

Magda Oprișanu Blog | Facebook | De același autor

Uneori cred că am înăuntrul meu un păianjen care îmi țese nevrotic destinul, că sute de pânze îmi leagă trăirile și le țin captive acolo, ca o pradă a timpului, a existenței mele lipsite deseori de rațiuni, căci simțirile zboară mereu în fața logicii, ca într-un maraton iluzoriu.

Recomandări

Adaugă comentariu