Cele mai pătimașe iubiri sunt acelea veșnice
Ne plimbam buimaci pe străzi când am dat peste un bătrân care ținea un mănunchi de flori de toate culorile în mână – erau trandafiri, crini, până și crizanteme, pe care obișnuiam să le văd
Magda Oprișanu
Credeam că fără tine
Credeam că fără tine timpul își va statornici cursul, că fără tine vom rămâne cu toții în noiembrie și n-o să mai știm să înaintăm printre anotimpuri și minute, o să rămânem blocați în toamnă
Nu-i decât noiembrie…
Încerc să privesc mișcarea haotică a frunzelor, și fără să vreau sau să știu ce fac, mă uit mai departe de fereastră - mai departe de mine, de existență și de împrejurul meu în care
E doar dor de tine…
M-am trezit singură într-o lume în care în urmă cu câteva ore te aveam. Nu ți-am simțit pașii plecării și nici n-am crezut când ai trântit ușa după tine. Sau poate că n-ai trântit-o, ci
Am început să te iubesc…
Poate că n-ai să știi niciodată că dragostea mea pentru tine a început cu lacrimi. Că am început să te iubesc vărsând din mine plânsetele răsăriturilor pe care nu le-am văzut, iar când am realizat
Trenul
când am luat trenul spre tine nici n-am știut unde mă duc m-am urcat doar în primul vagon apărut în cale și-am spus tuturor că plec în căutarea mea cred că multora li s-a părut
Nu-mi fi…
Nu-mi fi iubire trecătoare la primul fulger, Luminând-se cerul, să fugi Sau nici măcar nu incerca să te statornicești in brațele mele Daca știi ca la prima suflare a vântului te vei ascunde-n abisuri Nu-mi
Cameleon
găseam în mine șubrede înțelesuri cândva mă măcina ideea despre cum aș putea levita fără să creez lumii stereotipuri apoi am uitat că-mi doream să cunosc ceva neștiut și lumea oricum a devenit invizibilă am
Periplu
Dă ploaia mai încet, i-am spus stăruitor. Pentru că era infinită inundația de tăcere care ne împrejmuia Stingându-și scrumul în propriile sleite brize Aparținându-ne complet și ireversibil, Am decis să punem stăpânire pe ele, Așa