“A simți, a iubi, a suferi, a se devota vor fi veșnic urzeala vieții femeiești.”
(Honoré de Balzac în Eugénie Grandet)
Se zice că poeții/artiștii primeau inspirația de la muze (entități superioare, zeități). Cu timpul, acestea au fost înlocuite cu unele dintre ființele umane. Aflate, oarecum, sub nivelul statutului de muză, aceste creaturi omenești sunt în atenția istoricilor literari grație îndemnului “cherchez la femme“. Gingașele ființe puteau fi gospodine, menajere ori secretare al căror “salariu” era câștigat prin ridicarea lor, de către autor, la rangul de muză, consoartă, amantă, ba chiar și soață, uneori. Această ultimă calitate o făcea și purtătoare a numelui maestrului, de aceea moștenirea e cu atât mai prețioasă.
*
Contaminată domestic de spiritualitate și har, se poate întâmpla ca “muza” să înceapă a emite pretenții scriitoricești ori să aspire la oarece prestigiu mondeno-cultural. Sophia/Sonia Tolstoi, Suzannah Ibsen, Pauline Hemingway, Martha Gellhorn, Alma Mahler-Werfel, Marietta di Monaco au fost femei cvasianonime al căror nume a rămas consemnat numai în lunga listă a femeilor-muze, personaje secundare în biografii celebre. Anna Karenina, Nora, Femeia mării, Pentru cine bat clopotele?, Adio, arme! reprezintă numai câteva pagini care dau măsura trudei scriitorului-bărbat de-a cuprinde misterul feminin. Femeia-iubită, femeia-copil, femeia-adulterină, femeia-jucărie, femeia-de-sacrificiu, toate au fost înnobilate de iubirea dăruită necondiționat.
**
Lupta interioară a scriitorului cu el însuşi este surdă, nimeni nu poate scrie pentru sine sau pentru lumea din jurul său. Bărbatul influenţat de “muza” perfectă depăşeşte orice tipar, orice imaginaţie. Totuși, el nu poate – fără inspirație – scoate la lumină acea unică poveste de dragoste care va domina secolele. Nici măcar pentru toate femeile de pe pământ, ci doar pentru singura ființă iubită, pentru Ea-Muza. Este axiomatic faptul că orice femeie poate iubi un soţ cu care împarte patul, orice femeie poate da naștere unor copii, orice femeie poate avea o slujbă, o casă, bani, amanţi, succes ș.a.m.d. Suflet de muză, însă, puţine femei pot avea. Femeia care poate iubi de la distanţă, femeia care poate iubi fără atingeri – doar acea femeie devine… nemuritoare. Se consemnează un adevăr trist: din iubirile posibile se nasc doar căsnicii şi copii. Adevăratele opere de artă se nasc – mereu şi mereu – din iubiri imposibile. “Muza” domestică e un drăguț caniche sau o cochetă birmaneză ce bucură ochiul, mintea, inima și colorează literatura “goetheanului elefant”.
***
Răsfoind din vârful degetelor biografia marilor creatori, descoperim, totuși, lucruri sfâșietoare despre soarta “muzelor” și revenim cu picioarele pe pământ, cu speranțele franjurate. Scenariul este întrucâtva același: neveste părăsite, copii abandonați, femei alungate cu brutalitate ori indiferență, relații ce se degradează crescendo. Capriciosul Picasso conchidea: “Femeile sunt ori zeițe ori preșuri.” La altitudinea celestă se ajunge greu.