Privește-mă de-aproape,
să-mi vezi umerii goi
de cântecul zăpezii
și mugurii cei noi
ce-așteaptă să-nflorească…
Privește-mă așa
cum, la-nceput de vremuri,
doar Dumnezeu privea!
Și să mă vezi frumoasă
ori doar-așa cum sunt:
o Evă-ndrăgostită
de cer și de pământ,
de clopotul luminii
ce bate-atât de calm
în ochii tăi când cerul
se-adună-n vers de psalm.
Tu ține-mă în brațe,
ferește-mă de rău
și mantie să-mi fie
în noapte gândul tău,
să-mi protejezi iubirea
și nici măcar în vis
să nu o lași s-ajungă
la margine de-abis.
Că de-am să cad vreodată
în gol sau în blestem,
cu glasul meu din urmă,
pe tine-am să te chem
să-ndepărtezi blestemul
și să mă strângi în mâini
cum strângi de pe altare
fărâma sfintei pâini.
Privește-mă, dorește-ți
să mă privești așa,
cum la-nceput de vremuri
doar Dumnezeu privea!
