Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem?

Fiecare om cu povestea sa,
dintr-o poveste cresc noi poveşti,
– Un timp oprit doar!
Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem?
O simţim, o trăim, ne-ntoarcem, apoi,
în cercul unde ne regăsim.
Orice sfârşit este un nou început!
S-a sfârşit ceva,
cu un foc nou va începe altceva.

– Cine nu-şi mai aminteşte trăirea e amnezic
sau doar îşi protejează acea trăire?
Cândva o ştiai! Orice zi începe şi se stinge,
a doua zi e un alt început!
Diferenţa trăirilor ne este dată de treapta
pe care ne aflăm. De sus lumea se vede mică!
Suntem pe aceeaşi undă, momentele calde le ai,
doar cuvintele nu ţi le mai aminteşti.
Unde eşti tu cu adevărat?

– Uitându-mă la om,
în spatele imaginii, văd sufletul lui
– o creaţie, un spectacol –
În toţi găsim comori, doar să le căutăm,
Nu toate sunt la vedere, aici e marea taină!

– Asta m-atrage, privind detaşat omul!
Viaţa-i mai mult decât un coridor vertical,
de la naştere până la moarte, mai are
o lărgime şi-o adâncime nebănuită.
Realitatea-i un văl ce trebuie îndepărtat, apoi ars,
spre-a pătrunde în profunzimea ce-o acoperă.
Să găsim micile Himalaya ascunse,
secretul vieţii ne poate reduce moartea la neant!

– Unde suntem, cine suntem, de ce mai suntem?
Omul este mai presus de tot!
Avem ce am dorit sau am lăsat să se întâmple
– o soartă trasată în multe direcţii şi intersecţii –
Timpul este curgere sau stagnare?
Urmele noastre-s un vis sau întrupare reală?
Unde-i, oare, vis, unde-i realitate? Câte îngândurări!

Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu