Lespezi de cer

Aș fi vrut să te-ating
dar acum nu mai pot
de sub lespezi de cer,
din tăceri să te scot,
nu mai pot să mai fac
să-ți mijească tulpini,
chiar de-n mine-au rămas,
încă vii, rădăcini.

Cântul tău nu mai e…
și în suflet mi-e vid,
de-ai fi fost cel puțin
o frântură de lied
sau un tril de viori,
să te-ascult… dar în van…
note-ntregi au murit
așteptând un pian.

Dorul tău lăcrimează-n
retină prea des
ca să pot să te plâng
într-un vers ne’nțeles
de noianul de muguri
ce nu s-au deschis
nici sub lespezi de cer,
nici pe ram de cais.

Aș fi vrut să te văd
și-nspre stele-am strigat,
între îngeri să fii
poate-un înger uitat
și de-aceea, ascuns
în uitare de tot,
nu mai poți să te-arăți,
să te văd nu mai pot?

Dacă-n suflet, adânc,
în genunchi aș cădea,
oare-atunci m-ai simți,
oare-atunci m-ai vedea,
pentru mine-n sfârșit
ai învinge tăceri?
Pe sub lespezi de cer,
nasc mereu primăveri.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Silvia Risnoveanu

Silvia Risnoveanu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu