Uneori sunt vesele și uneori sunt triste
Au chipuri răvășite, dulci,
Făcute special s’apara’n reviste
Sunt firave, subtiri și’nalte
Și’și poartă viața
Mergând șoptit pe tocurile ‘nalte
Au ochii mari pătrunzători și negrii
Și buze în culori de vișine prea coapte.
Le place libertatea și căldură
Se sperie când le impui măsură
ori când nu le dai spațiu-
devin foarte acide.
Prin urmare:
Că minții lor să’nceapa să li se facă dor
Pleacă o vreme !
îți va fi mai bine
ȘI lor, cum îți spuneam,
Li se va face dor.
Sunt Alexandre
Ființe’nconjurate de miile de flori
atât de colorate:
Parfum de hortensii și micsandre’mbujorate… te’nfioara’n preajma lor
Povestea ce le e scrisă, e o poveste tumultoasă
mereu tânără si frumoasa
precum e și sufletul lor.
Sunt agere, sunt vii și sunt femeile copiii
Eu sunt o Alexandra
Indeparateaza-te și apoi revino’mi
iar
în viață
Ai inteles acum, cum sa imi faci fata ?!
