Viața: pe sens unic

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Îmi pare iubirea o fericire trecută. Și atât.

Și cum în trecut nu ne este bine când ne uităm, fericirea asta ajunge necunoscută. Iubirea ajunge să îmi fie necunoscută. Îmi aduc aminte că am iubit cândva. Și nu mai știu cum și cât. Nu mai știu de când știu pustiul.

De când știu zdrobirea, mi-a dispărut gândul răzleț, visător, plin de viață. Merg totuși mai departe chiar dacă mă uit in ochii altor oameni, poate cu puțină speranță că te-aș vedea pe tine, ceva din tine, aproape de tine. Am fost puternică atunci când am fugit, iar acum știu că nu am gândit așa departe, pentru că dacă aș fi știut dorul și gândul incontrolabil, dacă aș fi știut nopțile plânse, primăverile fără tine, viața asta plină de mișcare și de oameni fără tine printre ei… sau sfâșierea inimii de-a te știi cu altcineva… N-aș mai fi putut pleca.

Bine că nu am știut. Și bine că nu mă pot întoarce. Nici la ce iubesc nu mă pot întoarce, drumurile vieții par că sunt toate cu un singur sens, sau doar așa mi s-a spus că sunt. Nu știu, de ceva timp Dumnezeu îmi alină durerile și nu am reușit să înțeleg cum îmi suflă viață și putere pentru încă o zi, în fiecare zi.

Mi se face inima mică, mică, nu mai știu nimic, privesc spre viață, prin cruce.

Laura

Laura De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu