La orice pas visu-mi te știe,
Cu alți ochi chiar de-ai veni,
Tot te-aș ghici printre zbateri
De pleoape, de aripi- să știi!
Și dorul te crede
Că-mi pâlpâi prin gene
Aluneci din culme
pătrunzi de niciunde.
În umbre nu mi-ești străin
Nici dulce, nici chin
Nesfârșit, nechemat
Nici cântec, nici oftat.
Cum nu ești în spațiu
Și timpul nu-i fluviu
Ești gaură neagră
În gându-mi preludiu.
Și vii nepoftit
pe-ndelete
În zbateri prelinse
de clipe
Să furi din noianul de stele
Sclipire
și mirosul de fân
din poiene.
Din clipe să faci acolade
Închise ermetic în timp
Fără nici o tăgadă
Iar gândul transformă-se-n mit.
Cum doi pământeni într-o vreme
Pe zei mâniară cumva-
Trăirea mai sus de făptură
Și dorul din cupă-l gustară.
Și templul cu a lui arcade
Și zidul frumos zugravit
Împrejmuit doar cu petale
Cu toate s-au năruit.
Împreună doar la intersecție
dar și separat- ce miraj!
Doar un intro pe o proiecție
Al celui mai scurt scurtmetraj.
Doar clopote mute să bată
În cripta cu zei argintii
Din care evadezi câteodată
Când lupii îmi urlă-a pustiu.
Făt-Frumos nu există
Deși începe cu A fost odată
Nu e nici măcar o poveste
Ci visul uitat dintr-o viață!
