Este semnat de Bob Dylan și, foarte probabil, mulți deja îl știu.
În anul 1965, la Columbia Records, Bob Dylan scoatea un nou single: Subterranean Homesick Blues. În același an, Dylan și trupa sa aveau să realizeze un scurt film pe această melodie. Iar doi ani mai târziu, filmarea lor avea să fie inclusă în deschiderea filmului Dont Look Back (un documentar despre turneul din 1965 din Marea Britanie al lui Dylan), devenind astfel primul videoclip din lume.
Un videoclip realizat după o idee a lui Dylan în care chiar el este cel ce ține în mână cartoanele pe care sunt înscrise cuvinte din versurile melodiei. Și, pentru amuzament, unele cartoane sunt scrise greșit. De pildă, atunci când în melodie se aud cuvintele “eleven dollar bills”, pe carton se poate citi “20 dollar bills”. Sau cartoane ca acesta. 🙂
De atunci, videoclipul a devenit sursă de inspirație pentru o mulțime de formații și a avut parte de numeroase reinterpretări grafice. Iată, în cele ce urmează, o astfel de reinterpretare (realizată, în 2012, de graficianul Leandro Senna)