Nu-mi fi iubire trecătoare la primul fulger,
Luminând-se cerul, să fugi
Sau nici măcar nu incerca să te statornicești in brațele mele
Daca știi ca la prima suflare a vântului te vei ascunde-n abisuri
Nu-mi fi lumina care să-mi aprindă privirea
Pentru că n-ai să luminezi destul în întunericul lumii
Și-ai să pleci la un scurtcircuit
Dar poți fi steaua care călătorește pe același cer cu mine, împleticindu-ne pașii
Să nu îndrăznești a-mi fi șoaptă de frunze
Pentru că-n toamnă te vei întoarce în începuturi
Fii doar șuierat nebun de valuri
Te voi auzi mereu în piept – mi-e inima scoică și-n ea e marea
Și nici să-mi fii anotimp
N-o să știu să te disting, dacă voi putea gusta din cireșe sau dacă-mi vor zgribuli mâinile-n soare
Să nu-mi fi timp
Mă voi uita în fiecare secundă la ceas și voi întreba cât e ora
Să-ncerci să nu-mi fi soare
Căci el mă caută și-mi usucă trupul
Să nu-mi fi ploaie
Ea-mi cânta prin stropi și-apoi mă gonește
Poate că nici răsărit n-aș accepta să-mi fii
Pentru că ți-e alăturat apusul
Și nici melodie care să biruie anii
Voi uita la un moment dat versurile
Cred că tu e cel mai potrivit a-mi fi
Să văd mereu razele de lună jucându-se pe chipul tău
Să încerc să te descopăr ca si cum ai fi venit din necunoscut
Și-n fiecare chemare, să te găsesc la fel cum te-am căutat.
