Poezie

Cum ar fi să te duc până la capătul lumii? Cum arată oare capătul ăsta? O fi un început pentru o altă lume? Să te fac să-ţi pierzi minţile și apoi să te ajut să 

Eroul meu poartă geacă de piele ce-i acoperă atent rănile din piept. Poartă un inel ce-i ține legate de deget amintirile. Îşi poartă privirea atât de lent, dar atât de precaut încât n-ai spune că 

Neliniște de mare, de vis și de uitare. Neliniște de viață de lume și de ceață. Neliniște de oameni de gânduri și de ceasuri. Neliniște de timp de ore și de loc. Neliniște de soare 

Când tu taci mi-e mai greu, mi-e mai dor, îmi e mult mai greu să mor fiindcă teamă mi-e că dacă - ca prin vis te-aș auzi - m-aș trezi venind spre tine, drag mi-ar 

Vin din abis și spre abis mă îndrept. Sar în mine însămi zece metri-n subconștient apoi cad alți zece metri-n actualitate. Încă-mi visez realitatea și mă întreb: "Unde am pus cutia aia cu vise?" ca 

Îți oglindeai fața în transparența ferestrei și nedumerirea în transparența sufletului meu; curgea orașul, iar ochii mei lichizi te căutau prin zarea ca o geană moartă. Soarele-mi intra în ochi, la fel de plăcut și 

Ce sunt eu când tu, lumină, te cobori ca pe-o tulpină ce ești tu – când trubadur – vin sărutul să ți-l fur să-l prefac ca la-nceput, cu răsufletul din rai, într-o splendidă grădina plina 

Iti voi arata in zare Tot ce poate fi atins de soare: Dealuri verzi cu flori si spice Gandul nostru sa-l despice! Campuri-ntinse, nepatrunse De ochi curiosi, ascunse! Munti pletosi de drumuri multe Unul singur 

Iată-mi privirea-nțepenită-n smalțul gândului tău, ce răsare orbitor prin lumi asimetrice! Iată cum am supraestimat puterea ermetică a visului încercănat de dor… Vinovat mi-a fost și candelabrul ospitalier ce-aprinde-n suflet o galeșă epavă de sfidare, 

O zi din viata mea alege-ti! Atinge-o... ascult-o... pune-o la ureche Cuvintele ajung din urma vocea-ti Cea calda... ce-mi sopteste-n crestet. O preaiubire verde si plina de pacate Ce nu-si intorc privirea de la mine 

De-as fi o floare de liliac în luna mai, aș înflori în calea ta în zori pe-o ulicioară! Și-n toamnă-apoi, de mi-ai zâmbi, eu de emoție-aș înflori – a doua oară!

Ne dorim o amprentă lumească Mai mult decât cea cerească Căutăm să avem ceva palpabil Căci sufletul e controversabil. Un trup, un adevărat călător Căci sufletul e visător Pe trup îl îmbraci cu haine Sufletul 

Vino pe ţărm... Nisipul nu-i fierbinte sub tălpile-mi desculţe, doar tăcut. Mâinile-abia aşteaptă să te-alinte, să fie iederi, buzele-n sărut să se topească iar şi iar, iubire... Vino pe ţărm, acolo unde eu te-aştept cu 

Eu sunt Cel ce sunt Şi-atât! Nici Dumnezeu şi nici Allah Ci doar esenţă din esenţă. Însă omul m-a-ncadrat În tipare şi religii Fiind că mintea-i e prea mică Să pătrundă prin vestigii. Dar ce 

Balansoarul gândurilor mele Leagănă iubirea printre stele. Bate-un vânt, pleacă-un gând Frunză legănată sunt De la inimă până ele. Iarba mea frumoasă, unduită Ești aleasa cerului gătită Tot cu foi de trifoi Înverzind de-atâtea ploi