Îți oglindeai fața
în transparența ferestrei
și nedumerirea
în transparența sufletului meu;
curgea orașul,
iar ochii mei lichizi
te căutau
prin zarea ca o geană moartă.
Soarele-mi intra în ochi,
la fel de plăcut și de enervant
cum odată
tu mi-ai intrat în suflet.
Apoi te-ai depărtat,
pribeag ocean de mine neavut;
aievea printre picuri rătăciți
te căutam bezmetic.
iluzie albastră a ceea ce eram,
prin ce parte-a ființei mele
te-ai ascuns?
