Poezie

Printre cuvinte ne-nțelese șoptite vag de-un fir de vânt, Printre suspinele prea dese, adânc ascunse în pământ, Printre tăcerile supreme ce urlă-n noapte fără rost, Doar amintirea lasă semne pe trupul timpului ce-a fost. Se-ascunde 

Am simtit durerile nasterii fiecarui cuvant porii dilatati, tamplele zvacnind boabe fierbinti de sudoare vaiete imi recunosc poemele toate prin sange si jertfa carnea lor sacrificata pe altare tamaia care se inalta vinul cel nou 

Îmi place cum ești, nefiresc de cuminte, cu tine as respecta, fără rest, orice decalog- ia aminte! îmi place cum ma alinți, nefiresc de duios, cu tine ma simt mai nebun, mai frumos! dar cel 

Mi-aduc aminte, îmi spuneai, - prețuiești clipele de poezie - și pentru că nu am suficiente clipe la îndemână le-am golit pe cele câteva - puține câte am - și le-am umplut cu metaforă, dăruindu-ți-le 

În nopţile în care plâng tăceri încă mai simt păşind plecarea ta, adun din colbul prins sub tine ieri şi strâng la piept un dor ce mi te vrea. Se-aude crivăţul căznind să mă doboare 

Amurgul zace-n ochiul umbrei Și-n peșteri se aude doar ecoul Tu stai și plângi în taina clipei Și-ai vrea ca lumea să-ți asculte dorul. În suflet te apasă iar sărutul Și pielea ta e rece 

Trec cu viteză pe a vieții margine Imagini se pierd pe lângă mine Mă întreb oare când să mă așez? Să-mi ofer răgaz să mai și visez În oglinda retrovizoare abia privesc De parcă pe 

O nouă zi în calendar se-arată O zi din mai din astă primavară... iată! O sărbătoare albă! Un el şi-o ea aşteaptă Unire-n două suflete ce încă se mai cată. De douã luni albastre cu 

Și-aș umbla cu talpa goală Pe-un covor de rouă, gros, Pe pământul răcoros, Ca o curgere domoală. Și m-aș duce peste dealuri Cu piciorul dezvelit, Să curg lin și liniștit Ca o apă fără valuri. 

Bărbate Am două bilete dus Până dincolo de moarte 42 de grame în care port dimineţile noastre în braţe calde, prelungi Am atâta gând de tine Ceva Se frânge-n mine ca-n poemele Antoniei Până la 

şi-ți sunt o străină la masa asta de patru persoane, împărțim un pahar de apă pe a cărui gură ar mai avea loc încă o pereche de buze. niciodată e un cuvânt adânc ca o 

Probabil îmi vei spune că sunt De neînțeles... Că brațele tale de ce nu le-am ales Și am pus punct atât de ușor Unor sentimente ce nasc atâta dor. Cuvintele nu reușesc să transmită Că 

În jocul nesfârşit al umbrelor tale, simt cazul pianului fără clape, vestitor de nopţi dulci sau închipuiri candide, curgând din ochii unor copii deşarţi. Caruselul sălciilor, devreme îmbătrânite, va geme în rugina corzilor, încet înălţată 

Am chemat dragostea din hambarele ei I-am găsit chiar un nume, am sădit și un tei I-am făcut și o mare cu țărm de nisip Codri, ape adânci, i-am creat și un chip, Am strigat-o 

Dați linistea, vă rog, mai tare e prea mult zgomot împrejur că nici nu știe carul mare ce chip avem și ce contur! Dați zgomotul să fie mai încet s-aud departe vrăbiorii mai bine s-ascultam