Amurgul zace-n ochiul umbrei
Și-n peșteri se aude doar ecoul
Tu stai și plângi în taina clipei
Și-ai vrea ca lumea să-ți asculte dorul.
În suflet te apasă iar sărutul
Și pielea ta e rece de atâta vină
Unde ai fost când te strigam?
De ce stai mut și-ngândurat ca o ruină?
Mai știi când desenai fantasme
Și îmi spuneai că viața asta-i simplă?
Te-am cunoscut pe înserate
Dar tu ai dispărut când s-a făcut lumină.
Nu plânge-acum, nu vezi că soarele răsare?
Poate-mi va încălzi și oasele și trupul
Va stinge dorul ce mă macină
Și-mi va pătrunde sufletul și gândul.
