În nopţile în care plâng tăceri
încă mai simt păşind plecarea ta,
adun din colbul prins sub tine ieri
şi strâng la piept un dor ce mi te vrea.
Se-aude crivăţul căznind să mă doboare
atâta iarnă mă adună-ncet,
mă-ngrop în cergi rănite de topoare
tăiş de frig pe sub himere-n piept.
Mă tot întreb în care anotimpuri
un vânt prea rece te-a făcut să dori,
sau care toamn-a fulgerat răstimpuri
pălind petale-n aşteptări sub nori.
În nopţile în care plâng tăceri
eu încă mai dezgheţ din vifor iarna,
din sloiul meu prelins de primăveri
va înfrunzi din nou tăcerea-ţi toamna.
