în sufletele tuturor stau scrise veacurile, cu răni neatinse de nimeni. inimile noastre aşteptânde, umblate-n lung şi-n lat de prea multă lume ostenită, adăpostesc glasurile lor: timpul nu uită! el trece doar... în cea mai
astăzi... ploaia asta rece ne spintecă... stoluri întregi de păsări colorate, se adună, adesea, tiptil, în siguranța negrăită a cerului inimilor noastre. noi ne ținem mâinile strâns împreunate în poală, şi ne promitem că puțin
Tunele subterane, aglomerate, un labirint gălăgios, a cărui pereți bătrâni înghit resemnați, ropotele nesfârşite de paşi ce urcă şi coboară la nesfârşit, milioane de trepte. Eu sunt un roller coaster obosit când sus, când jos,
şi-ți sunt o străină la masa asta de patru persoane, împărțim un pahar de apă pe a cărui gură ar mai avea loc încă o pereche de buze. niciodată e un cuvânt adânc ca o
Zâmbeşti înmărmurit când mă ştii acolo, cu talpa pe linia de start, în labirintul ăsta de care ne temem amândoi. Te invit să fii umbra din aşternutul meu, umbra care doarme cu sufletul la gură,
O mare de necuvinte s-a spart de fruntea ta într-o joi dimineață, Când o lume-ntreagă s-a răsturnat cu susul în jos, Într-un oraş oarecare, la o margine de pământ, unde păsările şi-au uitat repertoriul. O
