O mare de necuvinte s-a spart de fruntea ta într-o joi dimineață,
Când o lume-ntreagă s-a răsturnat cu susul în jos,
Într-un oraş oarecare, la o margine de pământ,
unde păsările şi-au uitat repertoriul.
O mare de necuvinte s-a stins pe o limbă negrăită,
la sfârşitul timpului,
Când toate sunetele lumilor paralele mă şopteau din toți rărunchii
Şi tot universul se străduia să mă-ntregească.
O mare de necuvinte a umplut golul din gurile noastre mute,
În aceeaşi dimineață fără soț,
În acelaşi oraş oarecare, la aceeaşi margine de pământ,
Unde păsările au încetat să mă mai cânte.
Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar
sau prin intermediul unei donații.
Mulțumim.
