O mare de necuvinte s-a spart de fruntea ta într-o joi dimineață,
Când o lume-ntreagă s-a răsturnat cu susul în jos,
Într-un oraş oarecare, la o margine de pământ,
unde păsările şi-au uitat repertoriul.
O mare de necuvinte s-a stins pe o limbă negrăită,
la sfârşitul timpului,
Când toate sunetele lumilor paralele mă şopteau din toți rărunchii
Şi tot universul se străduia să mă-ntregească.
O mare de necuvinte a umplut golul din gurile noastre mute,
În aceeaşi dimineață fără soț,
În acelaşi oraş oarecare, la aceeaşi margine de pământ,
Unde păsările au încetat să mă mai cânte.
