astăzi… ploaia asta rece ne spintecă…
stoluri întregi de păsări colorate,
se adună, adesea, tiptil,
în siguranța negrăită
a cerului inimilor noastre.
noi ne ținem mâinile strâns împreunate în poală,
şi ne promitem că puțin mai târziu,
exact după acest “ACUM”,
care se ascunde în umbra aceluiaşi colț,
vom avea si noi aripi colorate;
aripile acestea or să ne ridice
din înaltul cerurilor noastre neumblate,
spre un singur cer
în a cărui imensitate
stoluri multicolore dansează halucinant.
mâine… ploaia asta ni se va părea mai caldă…
