– m-am luat după el
care ştia pădurea
– nu te teme – mi-a zis,
strângându-mi mâna –
cunosc fiecare copac
fiecare cărare poiană
fiecare prăpastie
nu te teme
să mergem înainte
trebuia să rezist
să nu-mi fie frică.
…
dar nu ajungeam nicăieri
mă ţinea de mână strâns
repetându-mi
vom ajunge la timp
nu se mai vedea nimic în faţă
dar el vedea
vedea un cal alb înspumat
– iată-l!
îmi strigă
– să sărim
şi am sărit îmbrăţişaţi
calul galopa
– vezi! el ştie drumul
mi-a şoptit la ureche
înfiorându-mă.