Zâmbeşti înmărmurit când mă ştii acolo,
cu talpa pe linia de start,
în labirintul ăsta de care ne temem amândoi.
Te invit să fii umbra din aşternutul meu,
umbra care doarme cu sufletul la gură,
în toate nopțile fără stele.
Te invit să ne căutăm bezmetici,
sub cerul vesel, prin ale cărui ferestre
valuri de lumină îşi croiesc drum,
spre inimile noastre despuiate.
Am putea fi doi necunoscuți, doar doi
pe ale căror buze ar sta neprihănit timpul,
în călătoria asta necunoscută.
Zilele si nopțile lumii par scurte cu tine,
şi-n dansul ăsta interminabil,
stângăcia nu se mai simte ca la ea acasă.
Eşti frumos!
Eşti frumos, cu sufletul dezgolit,
sub privirile mele curioase,
întins în câmpurile dezolante ale vieții.
O utopie.
