Tunele subterane, aglomerate,
un labirint gălăgios,
a cărui pereți bătrâni înghit resemnați,
ropotele nesfârşite de paşi
ce urcă şi coboară la nesfârşit,
milioane de trepte.
Eu sunt un roller coaster obosit
când sus, când jos,
şi sunt şi eu un ropot de tălpi,
pe alte coridoare ostenite,
pe alte trepte îmbătrânite de timp,
pe inima ta.
Tu încă mă auzi, deşi…
alerg tot mai departe,
ştiind că asta nu va schimba cu nimic,
durerea ce-am sădit-o în sufletul tău curat.
Iartă-mă!
