Cad petale de amurg,
Flăcări vii au umplut câmpul,
Lacrimi divine se scurg,
Parcă sângeră pământul!
Tainice văpăi aprinse
Peste lume revărsate,
Ard prin nentâmplate vise
Cu povești înfierbântate.
Sunt macii umbre de-mplinire
A mugurilor de speranță
Și dulci petale de iubire
În a destinului balanță.
Gustându-le a lor savoare
Și mintea intră-n agonie,
Iar inima în piept tresare
În puritatea-i sângerie.
Făclii de purpură solară
Ce-i mistuie iubirii rugul,
Se sting ușor la ceas de seară,
Când se revarsă-n cer amurgul.
Iar la al macilor sfârșit,
Rămânem simpli spectatori,
Tăciunii lor mai ard mocnit
Prin suflete de visători.
