Cum să-nțeleagă alții ce-i dorul românesc,
Când limba lor nu știe acest cuvânt divin?
De-ar căuta și-n stele și-n lună, nu-l găsesc,
Căci dorul nu respiră în sufletul străin.
Cum ai putea să știi tu, străine, ce-i un dor,
Tu n-ai Carpați, nici Deltă, n-ai Olt și n-ai nici Prut,
Nici doina care curge ca apa de izvor
Și nici vreun Eminescu, vreodată, n-ai avut.
Numai românul știe ce-i dorul pe pământ
Și Dumnezeul, care, l-a pus în pieptul lui.
Ne-a dat divinitatea în dar acest cuvânt
Iar noi doinim prin lume de dorul dorului.
